Lecțiile la distanță i-au făcut pe unii elevi să însușească mai greu materia școlară
Social 22 ianuarie 2021, 17:49

Accesul la educație de calitate a avut de suferit pe timp de pandemie! Printre principalele motive au fost lipsa dispozitivelor tehnice de conectare la lecțiile online și programul școlar, neadaptat predării online. Concluziile se regăsesc într-un studiu realizat de Consiliul Național al Tineretului.

Jumătate dintre profesorii care au participat la sondajul realizat de Centrul Național al Tineretului, au menționat că 1 din 5 elevi nu se putea conecta la lecțiile desfășurate online fie că nu aveau tehnica necesară, fie nu exista conexiune bună la internet, fie pe motiv că nu au aveau acasă un spațiu personal pentru a participa la ore. Totuși, în cazul în care reușeau să o facă, 56 la sută dintre elevi se conectau de pe telefoanele mobile. Lecțiile la distanță i-au făcut pe unii elevi să însușească mai greu materia școlară.

TEODORA PANUȘ, vicepreședintele CNTM: "67% din tineri, 92 % din profesori și 77 % din părinți au spus că accesul la educație de calitate pe timp de pandemie s-a redus considerabil. Dacă e să mergem pe pași, pe cauze: prima a fost lipsa tehnologiilor, conexiunilor și a condițiilor de lucru la domiciliu în rândul elevilor."

ROMAN BANARI, secretarul general al Consiliul Național al Tineretului: "Astfel 65 % din elevi din elevi spun că din cauza sistemului de predare și instrumentelor folosite ineficient pe on-line, aceștia simt că au rămas în urmă cu materialul, au note mai mic și le este ma greu să înțeleagă materialul predat."

Nici pentru profesori, predarea la distanță nu este mai simplă. Această modalitate de a ține cursuri presupune mai multe cheltuieli, platforme suplimentare și mai multe dispozitive. O altă problemă este că profesorii și elevii nu dețin un sistem informațional centralizat, susține vicepreședintele Consiliul Național al Tineretului, Teodora Panuș.

TEODORA PANUȘ, vicepreședintele CNTM: "68% din elevii nu se puteau conecta mereu la lecțiile online și spuneau că profesorii nu îi ajutau mereu să recupereze materialul pierdut."

Cei mai afectați au fost însă elevii din familiile social defavorizate.

TEODORA PANUȘ, spune vicepreședintele CNTM: "Dacă e să vorbim despre cei din categoria social vulnerabilă, aceștia au fost cei mai afectați fiindcă aceștia nu aveau dispozitive și metode a se conecta on-line. De asemenea, cei cu venituri mai mici de trei mii de lei pentru o lună au fost cei mai margnalizați în cadrul procesului dat."

Autorii cercetării recomandă autorităților să instruiască profesorii și să le ofere atât lor, cât și elevilor dispozitive tehnice performante. O altă soluție ar fi împărțirea claselor pe nivele de cunoaștere și înțelegere a elevilor, pe lângă elaborarea unei platforme unice de educație. Studiul „Educația pe timp de pandemia COVID-19 și recomandări pentru autorități” a fost realizat cu suportul Uniunii Europene, pe un eșantion de 1125 de elevi, profesori și părinți și se referă exclusiv la învățământul general.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE