Cristian Rizea, condamnat în România, a parcat neregulamentar pe o stradă din Chișinău
Social 23 octombrie 2020, 15:21 | 2372

Fostul deputat PSD, Cristian Rizea, care se ascunde de justiția română în Republica Moldova, și-a parcat neregulamentar mașina sa de lux, pe strada Mihai Eminescu din Chișinău. Neregula a fost observată de către Vasile Costiuc, președintele Partidului ”Democrația Acasă”, care a chemat poliția. Legislatorul condamnat în România, care a dobândit și cetățenia Republicii Moldova, nu a fost însă deloc cooperant, luându-și mașina de pe carosabil abia după jumătate de oră de scandal.

Politicianul fugar și-a parcat automobilul chiar în fața unui restaurant de lux din centrul Chișinăului. Apoi, a intrat în local fără nicio grijă. Vasile Costiuc a chemat poliția și l-a îndemnat pe Rizea să-și ia mașina de pe carosabil.

În cele din urmă, fostul deputat Rizea a prezentat actele, iar polițiștii i-au întocmit un proces contravențional.

Fostul legislator PSD-ist a fost sancționat cu amendă de 750 de lei și 3 puncte de penalizare.

Cristian Rizea a intrat însă din nou în restaurant, fără să ia mașina de pe carosabil.

Până la urmă, după aproape jumătate de oră de la venirea poliției, fostul deputat PSD și-a evacuat mașina parcată neregulamentar. Condamnat pentru trafic de influență și spălare de bani în România, Cristian Rizea duce o viață îndestulată în Republica Moldova. Jurnaliștii de peste Prut scriu că acesta deține un apartament într-un complex rezidențial de lux din Chișinău și că este sprijinit de un apropiat de-al lui Igor Dodon. Șeful statului a negat însă că i-ar fi acordat cetățenia deputatului fugar. Mai mult, Dodon a spus că Rizea ar putea să să fie extrădat în România după ce îi va fi retrasă cetățenia moldovenească, dar nu a menționat când exact se va întâmpla acest lucru. Cristian Rizea a declarat anterior că a dobândit cetățenia moldovenească ”respectând toate condițiile impuse de lege”.

Opinia ta contează. Comentează!