Azi a avut loc cea de-a șasea reuniune a Platformei societății civile UE-Moldova
Social 13 februarie 2020, 21:09 | 862

Oficialii europeni așteaptă ca puterea de la Chișinău să manifeste în continuare voință politică pentru implementarea reformelor în justiție și combaterea corupției, dar și încetarea atacurilor împotriva reprezentanților ONG-urilor. Declarațiile au fost făcute la cea de-a șasea reuniune a Platformei societății civile Uniunea Europeană – Republica Moldova, care s-a desfășurat astăzi. Pe de altă parte, autoritățile de la Chișinău spun că au o „listă lungă” de lucruri care trebuie făcute.

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a remarcat că, în luna iunie a anului trecut, noua putere de atunci a început să lanseze inițiative solide în mai multe domenii, printre care combaterea corupției, reformarea justiției și depolititzarea instituțiilor statului. Potrivit ambasadorului Peter Michalko, așteptările comunității europene de la Guvernul votat în noiembrie 2019 sunt aceleași: voință politică și acțiuni concrete în domeniile prioritare.

Platforma societății civile UE - Moldova monitorizează implementarea de către autorități a angajamentelor asumate în baza Acordului de Asociere dintre țara noastră şi comunitatea europeană. 

Opinia ta contează. Comentează!