Aeroportul Mărculești vinde armament
Social 28 septembrie 2020, 20:19 | 1708

Aeroportul Mărculești vinde armament unor off-shoruri implicate în trafic de arme în zone de conflict militar. Rachete de avioane și elicoptere de tip S-8 KOM urmau să ia calea Nigerului prin intermediul companiei ucrainene de stat Ukrinmash, arată o investigație publicată de anticoruptie.md. Munițiile erau distribuite în 200 de lăzi și aveau o greutate totală de 15 tone.

Ambasada Ucrainei la Chișinău a solicitat, pe 27 martie 2018, dreptul de folosire a spațiului aerian moldovenesc și aterizarea pe Aeroportul Mărculești a aeronavei An-12 a companiei Ukraine Air Alliance. Avionul de model Antonov trebuia să încarce de pe Aeroportul Mărculești 800 de rachete de tip S-8 KOM de producție sovietică, se arată în investigație. Aeronava planifica, pe 18 aprilie 2018, să decoleze de pe Aeroportul Cernăuți, apoi să aterizeze pe Aeroportul Mărculești, de unde să încarce rachetele cu destinația Niger, vestul Africii. În calitate de vânzător al rachetelor depozitate pe Aeroportul Mărculești figurează compania ucraineană de stat Ukrinmash, iar cumpărător – Forțele Aeriene din Niger. Afacerea a fost intermediată de Westan Group Associates LTD, un offshore din zona Caraibelor. Numai că Antonov-ul nu a operat zborul pe 18 aprilie 2018, cerut în nota Ambasadei Ucrainei. Aterizarea la Mărculești a fost interzisă. Fostul administrator al Aeroportului Mărculești, Vladimir Maiduc, a declarat că lotul de rachete S-8 KOM, ce urma să fie ridicat de pe Aeroport, a fost vândut către Ukrinmash în urma unei licitații organizate cu doi ani mai devreme. Stoparea acestui transport de armament, în opinia fostului ministru al Apărării în acea perioadă, Eugen Sturza, a survenit din partea Comisiei interdepartamentale de control asupra exportului, importului şi tranzitului de mărfuri strategice.

DECLARAȚIILE LUI Eugen Sturza: "Când trebuia să aterizeze avionul [în aprilie 2018], a fost cerut acordul Ministerului Apărării și al Serviciului de Informații și Securitate. Atunci a fost luată decizia de a nu permite livrarea rachetelor. A fost demarată o anchetă în cazul factorilor care au decis să vândă rachetele."

sursa: anticoruptie.md

La rândul său, Ministerul Apărării al Republicii Moldova a precizat că Armata Națională nu are în patrimoniul său rachete de tip S-8 KOM. Responsabilii de apărarea națională au subliniat că nu dispun de informații cu privire la organizarea unor licitații pentru vânzarea unor asemenea rachete în ultimii cinci ani și chiar mai devreme, inclusiv de către Aeroportul Mărculești. Precizăm că Întreprinderea de Stat Aeroportul Internațional Mărculești nu este la primul incident legat de vânzarea de armament în condiții neclare. În perioada 18 noiembrie 2014–15 ianuarie 2015, responsabilii de protejarea patrimoniului neutilizat al Armatei Naționale și membrii Consiliului de Administrare al Aeroportului Mărculești au vândut 53 de lansatoare de proiectile nedirijate de modelul B8M1 aceleiași companii Ukrinmash. Valoarea afacerii a constituit 4.251.840 de lei. În prezent, afacerea este investigată de către Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale. Procurorii mai anchetează vânzarea celor trei complexe de rachete de tip S-125 M1. Lotul a fost adjudecat în februarie 2016, contra 660.000 de dolari, de S-Profit Ltd, un offshore înregistrat în Marea Britanie, implicat în traficul de arme în zonele de conflict din Africa. Și această afacere este investigată de procurorii PCCOCS. Foștii factori de decizie de la Aeroportul Mărculești sunt suspectați că și-au depășit atribuțiile de serviciu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie