Zeci de comercianți au protestat azi în fața pieței din sectorul Ciocana
Social 22 mai 2020, 22:47 | 1230

Comercianții, care ani de zile au stat la tarabe în piața de la Ciocana, se văd acum nevoiți să iasă la acțiuni de protest. Vânzătorii cer autorităților să redeschidă piețele și promit că vor respecta toate condițiile impuse în condițiile de pandemie. Astăzi, la manifestația vânzătorilor au venit reprezentanții Preturii Ciocana, care au declarat că stau în așteptarea unei decizii favorabile.

Comercianții spun că sunt gata să respecte toate condițiile, numai să le fie permis să stea la tarabe.

La piață, unde s-a adunat lumea, a venit reprezentantul Preturi sectorului Ciocana, Galina Marta. Potrivit ei, decizia de a închide piețele a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, iar Pretura nu este în drept să o anuleze.

Potrivit consilierului prim-ministrului Chicu, Vitalie Dragancea, toate piețele își vor relua activitatea începând cu 1 iunie, conform unor proceduri speciale.

În Piața de la Ciocana activează peste 400 de comercianți. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie