Scandal în sectorul Râșcani, unde s-a închis subterana de pe strada Alecu Russo
Social 25 mai 2020, 20:12 | 964

Scandal în sectorul Râșcani, unde s-a închis subterana de pe strada Alecu Russo! A fost nevoie de intervenția poliției, când comercianții s-au opus evacuării gheretelor, care au stat acolo ani la rând. Mulți consideră că autoritățile au procedat ilegal, deoarece contractul de chirie mai este valabil încă trei ani și nu poate fi reziliat unilateral.

Negustorii din subterană sunt nemulțumiți, chiar dacă le-a fost propusă și o locație unde ar putea să-și realizeze marfa. Unii dintre ei spun că au muncit aici zeci de ani.

Faimosul pasaj subteran a fost dat în arenda unei companii pentru o perioadă de zece ani. Autoritățile însă consideră că prevederile contractului au fost încălcate, ceea ce le permite să-l rezilieze în mod unilateral și fără decizia Consiliului municipal Chișinău.

De cealaltă parte, avocatul companiei spune că totul este legal și consideră acțiunile primarului general drept un abuz, pe care compania îl va contesta în judecată.

Anterior,primarul de Chișinău a declarat că în pasajul subteran de pe strada Alecu Russo va fi unul exclusiv pietonal, iar conform unei decizii, toate gheretele trebuiau evacuate până la data de 20 mai. Recent, au început lucrările de reparație a trecerii. Deocamdată, nu se știe când va fi dat în exploatare și ce lucrări vor avea loc exact. 

Opinia ta contează. Comentează!