Aleșii locali din Găgăuzia vor să importe gaze rusești ocolind restul teritoriului Republicii Moldova, prin ”TurkStream”
Social 26 ianuarie 2022, 19:56 | 16631

Deputații din Adunarea Populară de la Comrat vor gaz rusesc la prețuri mai mici, decât livrează Gazprom pentru Republica Moldova. Aceștia au instituit o delegație care va merge la Moscova să ceară reduceri sau compensații pentru Autonomia Găgăuză. Mai mult, aleșii din Găgăuzia susțin că Guvernul de la Chișinău gestionează neprofesionist criza energetică și spun că autonomia și-ar dori să importe gaz ocolind restul teritoriului Republicii Moldova, prin așa-numita conductă ”Turkish Stream”. De partea cealaltă, ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu, spune că gestul aleșilor de la Comrat este unul politic și le-a sugerat că ar fi mai utili dacă s-ar ocupa de problemele autonomiei.

Prin decizia Adunării Populare de la Comrat, s-a stabilit componența delegației care va merge la Moscova pentru a cere compensații sau reduceri de preț. Este vorba de doi aleși locali socialiști - Leonid Kiosea și Elena Iurcenko - dar și deputatul independent, afiliat socialiștilor, Victor Petrov. Cei trei delegați nu au răspuns la întrebările jurnaliștilor locali despre oficialii ruși pe care au de gând să-i abordeze la Moscova și când anume vor pleca în capitala rusă. În același timp, deputații găgăuzi planifică să trimită o altă delegație la Guvernul de la Chișinău, pentru a discuta problema gazelor. Asta deși aleșii de la Comrat acuză guvernarea de la Chișinău că s-ar face responsabilă de prețurile mari la resursele energetice și elogiază, cităm: ”poporul frățesc rus”. Agenția rusă de presă, ”Tass”, scrie că delegația care va pleca la Moscova intenționează să propună oficialilor de acolo ca în Autonomia Găgăuză să fie livrate gaze rusești printr-o conductă alternativă - alta decât cea prin care este alimentată Republica Moldova. Este vorba de gazoductul transbalcanic prin care gazele rusești pot fi livrate în revers din așa-numita conductă ”Turkish Stream”. Aceasta traversează Marea Neagră după care Turcia, Bulgaria, România, sudul Ucrainei și face conexiunea cu orașul Ciadîr-Lunga din sudul Republicii Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!