Image-Description
Visa și Mastercard s-ar putea retrage din proiectul criptomonedei Libra de la Facebook
Externe 2 octombrie 2019, 10:02 | 958

Visa, Mastercard și alte companii din domeniu și-ar putea reconsidera implicarea în proiectul criptomonedei Libra pe care Facebbok și alte 27 de companii vor să o lanseze în iunie 2020, scrie Wall Street Journal. Libra a fost criticată de oficiali din multe țări, iar Franța și Germania au spus că vor face tot ce le stă în putință pentru a împiedica lansarea Libra în Europa.

De exemplu, ministrul francez al finanțelor, Bruno Le Maire, anunța pe 11 septembrie că Parisul va refuza să autorizeze dezvoltarea criptomonedei Libra a Facebook ”pe sol european”.

WSJ scrie că apar certuri în coaliția de aproape 30 de companii care susțin Libra. Câteva companii importante s-ar putea răzgândi în sprijinirea proiectului, sub presiunea autorităților de reglementare care și-au exprimat puternic îndoiala în legătură cu ideea de Libra.

Companiile se tem că își vor pune autoritățile ”în cap” și cele mai multe nu au susținut public proiectul criptomonedei în cele trei luni de când a fost anunțat. Mai mulșt, publicația scrie că membrii grupului care va gestiona moneda, Libra Association, au fost chemați în aceste zile la discuții în Washington.

Viziunea Facebook privind Libra este că transferul de bani între oameni prin rețea este similar cu transferul de informații și că va fi mai sigur să trimiți Libra de la un user la altul, decât este să trimiți un mesaj text sau o fotografie. Rețelele financiare sunt mult mai complicate ca structură și ca funcționare decât rețelele sociale, dar Facebook vrea ca rețelele financiare să fie modelate după cele sociale și, la final, cele două să fuzioneze într-o singură rețea unde chiar vom trimite bani la fel de ușor precum în prezent trimitem o poză.

Pericolul cel mare, cum s-a întâmplat și în trecut, este că Facebook va schimba și acest domeniu, și-ar putea crește puterea asupra vieților oamenilor și nu va da socoteală nimănui, menționează HotNews.ro

Opinia ta contează. Comentează!