Acord de colaborare între primării
Politic 15 ianuarie 2020, 20:59 | 1747

La 20 de ani de la semnarea Protocolului de infratire intre Primaria Chisinau si cea de la Bucuresti, astazi a fost votat primul Acord de colaborare aditional intre cele doua institutii. Documentul a fost aprobat la Chisinau de consilierii locali, in prezenta colegilor lor de peste Prut, care s-au aflat intr-o vizita in Republica Moldova. Sedinta nu a trecut insa fara un schimb de replici intre membrii CMC, iar inainte de inturnire, primarul Chisinaului a fost surprins dand afirmativ din cap atunci cand viceprimarul Bucurestiului vorbea despre... unire.

După prezentarea acordului, unii consilieri de la Chișinău nu au ezitat să facă un schimbi de replici. Alții și-au salutat însă colegii de peste Prut și le-au mulțumit pentru ajutor.

Într-un final, documentul a fost votat de 42 de consilieri prezenți în sală.

Iar dimineață, reprezentanții celor două primării au depus flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor. Și, în timp ce viceprimarul de București le vorbea jurnaliștilor despre unire, edilului Chișinăului, Ion Ceban, dădea afirmativ din cap.

Este pentru prima dată când consilierii celor două capitale de pe ambele maluri ale Prutului își dau întâlnire la Chișinău. 

Opinia ta contează. Comentează!