Toți pretorii și vicepretorii din municipiul Chișinău vor activa pe un termen de trei luni
Social 25 noiembrie 2019, 16:09 | 1520

Toți pretorii și vicepretorii de Chișinău au fost demiși. Anunțul a fost făcut în dimineața zilei de către primarul Ion Ceban, în ședința operativă a serviciilor municipale. Potrivit lui Ceban, oficialii vor fi numiți pentru un termen de trei luni. ”Să vedem cum trece iarna, să vedem cum faceți față la toate aceste lucruri”, le-a declarat Ceban subalternilor săi.

Ceban a precizat că în privința fostului pretor al sectorului Ciocana, Galina Bostan, și a fostului pretor al sectorului Botanica, Oleg Rățoi, care au fost restabiliți în funcții prin decizia instanței de judecată, va fi emis ordin de demitere. Galina Bostan nu a răspuns la telefon pentru a comenta situația, iar Oleg Rățoi ne-a spus că nu este decacord cu acestă decizie.

Primarul nu a spus dacă Primăria va achita salariile celor doi foști pretori în conformitate cu hotărârea judecătorească, ci a explicat că Direcția juridică a Primăriei urmează să se ocupe de procedura legală, adică în cazul în care este posibil să atace în altă instanță națională. Menționăm că pretorul sectorului Ciocana, Galina Bostan, a fost demisă de către fostul primar interimar, Silvia Radu, pe motiv că în sectorul Ciocana nu se fac la timp lucrările de curățenie. Decizia a fost contestată de Galina Bostan, iar instanța de judecată a restabilit-o în funcție. Ulterior, ea a fost eliberată, din nou, de către fostul primar interimar, Ruslan Codreanu, iar decizia a fost luată în urma numeroaselor plângeri în privința activității preturii. La fel și pretorul sectorului Botanica, Oleg Rațoi, a fost demis din funcție de către fostul primar interimar Ruslan Codreanu, în luna mai curent. Comentând atunci motivul eliberării lui Rațoi din funcție, Codreanu a spus că „nu poți să faci business pe oraș”. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie