Țările europene așteaptă turiști
Externe 25 mai 2020, 16:59 | 719

Mai multe țări europene anunță că vor relua treptat turismul în această vară, însă cu respectarea măsuri de siguranță. Între timp, Statele Unite au trecut pragul psihologic de 100 de mii de decese provocate de COVID-19. În America Latină, Brazilia a ajuns pe locul al doilea la nivel global ca focar de infectare.

Spania se pregăteşte să elimine un nou set de restricţii. De astăzi, restaurantele din Madrid şi Barcelona vor putea primi clienţi, doar pe terase şi la jumătate din capacitate. Pe de altă parte, în ciuda apelurilor la responsabilitate şi la respectarea regulilor de distanţare socială, sunt destule cazuri în care spaniolii au uitat că trebuie să se protejeze. Plaja din Barcelona a fost plină de oameni veniţi să stea la soare şi unii chiar s-au aruncat în valuri, deşi ambele activităţi sunt interzise.

Și preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a vizitat o plajă şi nu s-a sfiit să facă o baie în Atlantic. Șeful statului încearcă astfel să transmită un mesaj de normalitate în timp ce Portugalia face primii paşi spre ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei.

Guvernul Italiei a aprobat recent un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie.

În Grecia, peste 500 de plaje au fost redeschise în acest weekend, în condiţiile în care ţara încearcă să găsească un echilibru între asigurarea măsurilor de protecţie faţă de pandemie şi revitalizarea sectorului turistic.

Statul Muntenegru a fost ultima țară din Europa, care a confirmat un caz de coronavirus, și prima care a reușit să iasă din pandemie. Aici nu au mai fost înregistrate cazuri noi de contaminare timp de 20 de zile consecutiv. Țara a avut 324 de cazuri de contaminare, 315 vindecări şi nouă decese.

Între timp, America a trecut pragul psihologic de 100.000 de decese provocate de COVID-19. Statele Unite au raportat peste 1,6 milioane de cazuri de contaminare. Brazilia a ajuns pe locul al doilea la nivel global ca focar de infectare, după Statele Unite, iar Rusia înregistrează un bilanț înfiorător, de peste 350 de mii de cazuri și 3.600 de decese. 

Opinia ta contează. Comentează!