ANSP: Nu avem cazuri de coronavirus
Social 25 ianuarie 2020, 01:57 | 2623

Agenția Națională pentru Sănătate Publică afirmă că în Republica Moldova nu este înregistrat niciun caz de contactare a virusului din China. Despre acest lucru a anunțat astăzi într-o conferință de presă Nicolae Furtună, directorul interimar al Agenției. Potrivit lui, aici există oameni instruiți, echipamentele necesare și tehnici de laborator. În context, Nicolae Furtună a precizat că nimeni nu poate restricționa accesul cetățenilor la libera circulație.

În această situație există și măsuri de răspuns la urgențe de sănătate, a declarat Natalia Caterinciuc, șef de direcție la Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

Ofițerul de presă al Aeroportului Chișinău și cel al Poliției de Frontieră ne-au spus că pentru a detecta eventuale persoane infectate cu virusul chinez, polițiștii vor folosi termometre digitale. Specialiștii afirmă că virusul depistat recent în China rezistă la temperaturi destul de joase, iar recomandările sunt ca și pentru evitarea gripei sau a virozelor respiratorii acute - spălatul pe mâini, aerisirea încăperilor, ștergerea prafului, pentru că în acesta ar putea să fie particule ale virusului. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie