Detalii în cazul rachetei de la Briceni
Social 6 decembrie 2022, 15:28 | 379

Procurorii vor iniția un dosar penal privind incidentul cu racheta, care a fost găsită ieri într-o livadă de lângă orașul Briceni. ”Nu există niciun pericol”, anunță autoritățile de la Chișinău, potrivit cărora, specialiștii continuă cercetarea, iar obiectul respectiv urmează a fi transmis anchetatorilor.

ANUNȚUL MINISTERULUI APĂRĂRII: "În urma verificării ariei din apropierea orașului Briceni, unde luni, 5 decembrie, au fost găsite fragmente ale unei rachete, echipa de geniști deplasată la fața locului nu a identificat explozibil, care ar prezenta pericol pentru populația locală."

Și Ministerul de Interne anunță că riscurile de explozie au fost excluse.

ANUNȚUL MINISTERULUI DE INTERNE: "Specialiștii în expertiză tehnico-explozivă ai Bombteh au examinat corpul rachetei și alte patru elemente ale acesteia, depistate în diferite zone. Specialiștii au constatat că nu există material exploziv. Specialiștii continuă cercetarea, iar obiectele respective urmează a fi transmise PCCOCS."

Amintim că luni, 5 decembrie, în jurul orei 14:30, un proiectil a fost găsit de polițiștii de frontieră într-o livadă din Briceni. În spațiul public au apărut secvențe video în care se aud două zgomote puternice.

În înregistrări nu se observă unda de șoc provocată de eventuala cădere a rachetelor.

Este a doua rachetă, care ajunge pe teritoriul Republicii Moldova, de la începutul războiului ruso-ucrainean. În dimineața zilei de 31 octombrie, o rachetă lansată de pe teritoriul Ucrainei, doborâtă de sistemul antiaerian al acestei țări, a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie