A fost ales producătorul anului
Social 23 mai 2022, 19:47 | 788

Piața EcoLocal din Chișinău a făcut un bilanț al activității sale timp de un an. Doi oameni s-au ales cu Marele Premiu și cu titlul ”Producătorul anului”. A fost ales și Consumatorul anului. Echipa noastră de filmare a mers la piața EcoLocal și a discutat cu eroii zilei.

VIOREL GHERCIU, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare: "Producătorul anului 2021 se decernează Vasile Niculiță, pentru cea mai atractivă tarabă la piața Eco-local, titlul obținut prin votul comercianților de la piață."

Vasile Niculiță culege legumele la ora cinci, iar la ora opt este deja la piață cu cele mai proaspete frunze de salată. Omul are două hectare de pământ în satul Drăgușeni, raionul Hâncești, iar munca o face cu familia sa.

VASILE NICULIȚĂ, producător agricultor: "La piața Eco-Local vin cu legume de sezon, salată, tot de ce are nevoie o gospodină în bucătărie- ceapă, usturoi, cartofi, castraveți, roșii."

De trei ani, Vasile Niculiță poate fi găsit la taraba cu legume, la piața Eco-Local.

VASILE NICULIȚĂ, producător agricultor: "Această piață îmi oferă posibilitatea de a discuta cu consumatorul, de vorbi despre produsul meu, despre cum îl cresc și este o legătură mai strânsă dintre producător și consumator."

Premiul Consumatorul anului l-au luat Antonița și Teia Fonari. În fiecare zi de piață, ambele pleacă la tarabe cu desaga plină.

TEIA FONARI, consumatorul anului: "Aici sunt foarte multe produse sănătoase și gustoase. În acest fel susținem producătorii locali și ajutăm astfel încât să cumpărăm produse care nu poluează mediul și nu facem risipă alimentară."

ANTONIȚA FONARI, consumatorul anului: "Toate produsele sunt proaspete sau sunt pregătite în condiții de casă, îmi plac foarte mult toate salatele pentru că nu conțin pesticide, ceea ce este foarte important pentru masa noastră, pentru a mânca ceva super savuros de sezon, dar și pentru că nu otrăvesc apele cu pesticide atunci când sunt crescute."

La piața EcoLocal puteți găsi pâine coaptă, paste, legume și fructe, brânzeturi, mirodenii și multe alte bunătăți. Ion Chiriac vine la piață cu produse din miere de albini.

ION CHIRIAC, producător: "Nu e un loc doar de vânzare ci și un loc de comunicare. Este ca o mică societate, sunt recunoscător organizatorilor, colegilor mei. Este plăcut, vin aici pentru a vedea lumea, a zâmbi, a face schimb. Sunt nu doar producător, dar și consumător, iată azi am luat și căpșuni, ultima cutie de la producători autohtoni, cele mai bune."

Vizitatorii acestei piețe spun că sunt încântați de produsele de aici.

Piața EcoLocal Farmers are loc săptămânal, în zilele de sâmbătă, între orele 9.00 – 13.00, cu intrare liberă.

Opinia ta contează. Comentează!