Principalul opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, acuză că autorităţile l-au răpit pe activist, care ar fi fost scutit de la serviciul militar. Totuşi, un oficial al armatei l-a acuzat pe activist că este un dezertor .

Serviciul militar de 12 luni este obligatoriu pentru bărbaţii din Rusia, cu vârstele cuprinse în 18 şi 27 de ani, dar pot exista scutiri din motive medicale sau alte circumstanţe.

Potrivit lui Navalnii, activistul este sub supraveghere permanentă, fiind însoţit de un bărbat în continuu, chiar şi atunci când se duce la toaletă. 

Shaveddinov lucra la organizaţia condusă de Aleksei Navalnii, Fondul luptei împotriva corupţiei (FBK), la momentul arestării.

FBK a fost declarat „agent străin” de către Guvernul Rusiei în octombrie, astfel devenind obiectul mai multor verificări din partea autorităţilor.