Așa arată Oficiul Medicilor de Familie din satul Gordinești. După ce treci pragul, ajungi aici...

În această cameră, medicii consultă pacienții. După ce satul a rămas fără un doctor permanent, au venit în ajutor alți doi medici. Ambii lucrează și în altă parte.

Nevoia l-a făcut să vină la Gordinești, deși știa în ce condiții urmează să muncească.

Toaleta este afară și nu are măcar uși. Iar apa a ajuns până în această cameră, destinată pacienților.

Au rămas cu o gaură în podea și fără apă centralizată.

În acest așa-numit cabinet lucrează trei asistente medicale. Două dintre ele sunt aici de peste 20 de ani, iar Oficiul Medicilor de Familie se află în această casă de peste 35 de ani, ne-au spus ele. În această perioadă, s-au mai făcut reparații, dar...

Toată lumea continuă însă să lucreze în aceste condiții.

Deși încă acum șase ani a fost elaborat un proiect tehnic, pentru ridicarea unei clădiri noi, totuși, din anul 2014 încoace nu s-a făcut nimic. Planurile au rămas doar pe hârtie.

De cealaltă parte, șefa Serviciului de informare şi comunicare cu mass-media a Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Silvia Munteanu, ne-a spus că niciun proiect din partea Oficiului Medicilor de Familie din satul Gordinești nu a fost depus, pentru a fi finanțat. Am mers la Consiliul Raional Edineț, ca să discutăm acest subiect cu președintele raionului, Nicolai Melnic. Secretara ne-a spus că el este în birou, dar nu va vorbi cu noi, pentru că nu l-am anunțat preventiv despre vizita noastră. Mai apoi am fost la vicepreședintele raionului Gheorghe Pulbere, care ne-a spus însă că ne va da informații mai târziu, la telefon. L-am sunat, dar nu ne-a răspuns.