Coronavac nu este autorizat nici de OMS, nici de autoritatea competentă din Moldova - AMDM
Social 12 aprilie 2021, 19:29

Apar tot mai multe dispute în legătură cu vaccinul chinezesc CoronaVac pe care autoritățile moldovene vor să-l cumpere, din bani publici, fără licitație.

Producătorul chinez este singurul care a dat curs invitației Chișinăului la negocieri directe. Acest ser nu este însă autorizat nici de OMS, nici de autoritatea competentă din Moldova, iar Ministerul Sănătății invocă, în favoarea opțiunii sale, o recomandare a unui comitet de experți. Asta în condițiile în care singura instituție din Moldova, care autorizează intrarea unui preparat în țară și care poartă răspundere pentru aceasta, este Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. În opinia unor experți, acest comportament al autorităților riscă să crească reticența populației față de imunizare. Pe de altă parte, președintele Comitetului de experți, Ninel Revenco, susține că „siguranța vaccinului este mai importantă decât eficiența lui”.

Anunțul despre eșuarea licitației de procurare a vaccinurilor a fost făcut public la sfârșitul săptămânii trecute, iar la scurt timp autoritățile ne-au anunțat că intenționează să cumpere vaccin chinezesc. Datele despre eficiența vaccinului CoronaVac sunt diferite și sunt în proces de studiere, susține Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.

AGENȚIA MEDICAMENTULUI DESPRE CORONAVAC: "Ultimele testări din Brazilia, care au fost publicate în luna ianuarie 2021, au demonstrat o eficiență de 50,4%, iar în Indonezia și în Turcia – 65,3% și, respectiv, 91,5%. Dar se știe că acesta previne 100% evoluția severă a coronavirusului și, în 78% din cazuri, forma ușoară. Experţii OMS au anunţat că vaccinul produs de compania chineză „Sinovac” a demonstrat că este sigur şi eficient împotriva maladiei COVID-19, însă mai este necesară suplimentarea cu date privind administrarea vaccinului persoanelor vârstnice şi persoanelor suferind de alte maladii."

Deși nu este stabilită rata de eficiență a vaccinului chinezesc, președintele Comitetului Național de Imunizare, Ninel Revenco, susține că siguranța vaccinului este mai importantă decât eficiența lui. Am rugat-o astăzi să ne explice ce înseamnă asta.

NINEL REVENCO, președintele Comitetului Național de experți în imunizare: "Vă înțeleg că într-adevăr, aici sunt confuzii, eu încă odată, vă rog foarte mult să nu facem comparație a vaccinurilor la eficiență, dar să ne uităm la siguranță. Fiind că vaccinurile nicidecum nu pot fi comparate. Ele sunt diferite. Deja este aplicat în faza I, II și III a studiilor clinice pe milioane de oameni, în China și în alte țări, de aceea s-a demonstrat că este sigur. Pe noi, ca și beneficiari, în situație de urgență, ne interesează ca vaccinul să fie sigur."

De cealaltă parte, potrivit unor specialiști în sănătate publică, faptul că serul chinezesc nu este omologat de OMS și nici înregistrat de Agenția Medicamentului, crește gradul de reticență față de vaccinare al cetățenilor.

RODICA RUSU-GRAMMA, expert în legislație și management în sănătate: "Noi avem fenomenul reticenței la vaccinare în Moldova foarte dezvoltat și, dacă avem un vaccin, la care nu avem niște confirmări că el este bun, atunci mă tem că noi vom avea vaccinul, dar nu vom avea doritori să se vaccineze."

Întrebată ce ar determina autoritățile din Moldova să cumpere un asemenea vaccin, Gramma a invocat regulile de licitație.

RODICA RUSU-GRAMMA, expert în legislație și management în sănătate: "Probabil s-a mers pe regulile licitației - cine a venit și a aplicat dosarul și al doilea moment se alege ce este mai ieftin. Companiile mari, la moment, sunt suprasolicitate și nu știu cât ar fi de interesate să vină cu niște cantități mici să participe în licitație și un al doilea moment ar fi niște rânduri de așteptare la vaccinare."

Toate încercările Jurnal TV de a obține un răspuns de la Centrul pentru Achiziții Publice în Sănătate de a afla ce anume determină autoritățile din guvernul demisionar să cumpere un vaccin neautorizat la nivel național, nici internațional, au eșuat. Vaccinul CoronaVac este aprobat în 20 de țări. Totuși, o decizie a Organizației Mondiale a Sănătății privind omologarea serului urma să apară în prima parte a lunii aprilie. Până acum un aviz final nu a apărut. Vaccinul este administrat în Turcia și în câteva țări asiatice. Singapore, Malaysia, Filipine, și Brazilia au semnat un acord cu pentru achiziția de CoronaVac. Ucraina de asemenea își imunizează cetățenii cu acest vaccin de la sfârșitul lunii martie. Este vorba de un vaccin inactivat, atribuit unui tip tradițional de vaccinuri și este administrat în două reprize. Intervalul dintre cele două doze este de două săptămâni.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE