Atacatorul care miercuri a ucis doi oameni, în Germania, este un tânăr de 27 de ani
Externe 10 octombrie 2019, 15:34 | 867

Atacatorul care miercuri a deschis focul într-un orășel din estul Germaniei și a ucis doi oameni este un localnic de 27 de ani, cu opinii de extremă dreapta. Anunțul a fost făcut de oamenii legii, care au confirmat că ținta suspectului a fost o sinagogă în care erau zeci de credincioși. Ei marcau Yom Kippur, una dintre cele mai mari sărbători religioase pentru evrei.

Individul nu a putut intra însă în lăcașul de cult întrucât ușa era încuiată, așa că s-a îndreptat spre un restaurant din apropiere, unde a deschis focul, iar doi oameni au murit. Ulterior, a furat o mașină parcată pe marginea drumului și s-a făcut nevăzut. Suspectul a filmat integral atacul, cu un telefon agățat de haine, și a transmis în direct imaginile pe o platformă dedicată jocurilor video. În filmare, bărbatul neagă existența Holocaustului și face comentarii jignitoare la adresa femeilor și a imigranților. Individul a fost reținut, iar potrivit oficialilor germani, el ar fi acționat de unul singur. Ancheta este însă abia la început. 

Opinia ta contează. Comentează!