Alte două procese pierdute la CEDO
Social 15 octombrie 2019, 15:52 | 1475

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut, astăzi, publică hotărârea în două cauze care se referă la încălcarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Înalta Curte de la Strasbourg a constatat violarea drepturilor la proprietate și la un remediu efectiv de către Guvernul Federației Ruse.

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației Promo-LEX, care a reprezentat reclamanții la CEDO, a fost dispusă încasarea, din contul Federației Ruse, a 6.000 de euro cu titlul de prejudicii morale, a 3.600 de euro pentru acoperirea costurilor și cheltuielilor de reprezentare, precum și a 13 euro drept prejudicii materiale. Reclamanții, Ion Grama și Mihai Dîrul, sunt locuitori ai satelor Corjova și Lunga, aflate în zona de securitate din raionul Dubăsari. Ambii dețineau automobile înmatriculate în Republica Moldova și deseori erau nevoiți să treacă prin așa-numita vamă. Pe 17 noiembrie 2005 și 21 decembrie 2006, reprezentanții așa-ziselor autorități vamale i-au oprit pe reclamanți și le-au confiscat autoturismele pe motiv că aveau plăcuțe de înmatriculare moldovenești și nu fuseseră înregistrate de administrația regiunii transnistrene. Un alt motiv a fost că reclamanții nu ar fi achitat taxele pentru utilizarea temporară a mașinilor pe teritoriul autoproclamatei republici. Ion Grama și Mihai Dîrul au fost obligați să plătească amenzi pentru a-și recupera automobilele, fapt ce a avut loc abia la o lună și respectiv o săptămână după reținere. 

Opinia ta contează. Comentează!