Moldovenii trăiesc cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață din UE
Social 29 iulie 2021, 20:34 | 814

Anul trecut, durata medie a vieții în Moldova a scăzut cu peste un an în comparație cu 2019 și este cu mai mult de 10 ani mai mică față de nivelul mediu al speranței de viață în Uniunea Europeană. Datele au fost publicate de Biroul Național de Statistică. Oamenii simpli cred că durata vieții moldovenilor este mai mică pentru că statul este sărac și nu are grijă de cetățeni. Întrucât nu au bani, oamenii nu beneficiază de ajutor medical de calitate, nu se alimentează corect, lucrează mult și în condiții de stres.

Potrivit Biroului Național de Statistică, moldovenii trăiesc cu 10,4 ani mai puțin față de nivelul mediu al speranței de viață în Uniunea Europeană în anul 2019.

Speranța de viață pe sexe în anul 2020 a constituit 65,9 ani pentru bărbați și 73,9 ani pentru femei. Această diferență este explicată prin stilul de viață mai sănătos în cazul femeilor și de ocupațiile diferite ale celor două sexe. În consecință, apare un nivel mai înalt al mortalităţii în rândul bărbaţilor. Astfel, în 2020, comparativ cu 2019, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de decese – cu 4 245 de cazuri (sau cu 11,7 la sută) mai mult. Unul dintre motivele creșterii mortalității a fost pandemia. Conform informației furnizate de Ministerul Sănătății, anul trecut din această cauză au murit 2.853 de persoane, dintre care 1.490 de bărbați și 1.363 de femei. Rata mortalității, în 2020, a constituit 15,4 decedați la 1000 de locuitori.

Opinia ta contează. Comentează!