Judecătorul de instrucție a emis pe numele lui Vladimir Plahotniuc, în lipsa lui, un mandat de arestare, pentru 30 de zile. Dispoziția va intra în vigoare imediat ce acestuia îi va fi prezentată încheierea instanței. Nu este primul mandat de arestare eliberat pe numele lui Vladimir Plahotniuc în absență. În toamna anului trecut judecătorii au dispus arestarea a lui Vladimir Plahotniuc, în lipsa acestuia, la demersul procurorilor anticorupție. Atunci Procuratura Anticorupție a început urmărirea penală pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. Până în prezent, Plahotniuc nu a putut fi adus în Republica Moldova, iar procurorii și-au exprimat speranța că acest lucru se va întâmpla în curând. Un alt mandat de arestare, în absență, pe numele fostului președinte al Partidului Democrat a fost emis la începutul lunii august 2019 și în Rusia.

Procurorul ne-a comunicat că în perioada următoare va fi înaintată cererea de extrădare autorităților competente din statul, în care Plahotniuc este localizat.

Procurorii speră că Plahotniuc va fi adus la Chișinău, dar când se va întâmpla acest lucru, nu se știe.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc, Lucian Rogac, ne-a comunicat că va contesta încheierea instanței la Curtea de Apel Chișinău în termenul prevăzut de lege. Potrivit apărării, aplicarea măsurii de arestare este neîntemeiată. Vladimir Plahotniuc este învinuit de crearea și conducerea unei organizații criminale organizate, spălare de bani și comitere de escrocherie. Acestea din urma ar fi fost comise în proporții deosebit de mari. Cele trei capete de acuzare prevăd pedepse cu închisoarea de până la 15 ani. Amintim că, pe 13 ianuarie, Departamentul de Stat de la Washington l-a declarat pe Vladimir Plahotniuc indezirabil în Statele Unite ale Americii. La începutul lunii martie, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că Plahotniuc nu poate fi extrădat, la această etapă, din America pentru că nu există un acord de asistență juridică între Republica Moldova și Statele Unite. În luna octombrie trecut, procurorii anticorupție au emis mandat de arestare pe numele lui Vladimir Plahotniuc, el fiind vizat în două dosare penale pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari.