Ziua Europei, marcată în Ungaria
Externe 14 mai 2018, 15:01 | 1266

Ungaria a sărbătorit Ziua Europei într-un mod inedit. La Budapesta a fost organizat un maraton, la care au participat zeci de persoane. Cursa a fost una lungă, de 14 kilometri, pentru a marca fiecare an de când țara este membră a spațiului comunitar.

Acest maraton a fost, totodată, și un protest simbolic față de guvernul euroscepticului Viktor Orban, care deseori este acuzat că sfidează normele Uniunii Europene, privind imigrația și statul de drept. Dacă Budapesta va continua pe această cale, Uniunea Europeană avertizează că va retrage o parte din fondurile pentru Budapesta.

De cealaltă parte, opoziția maghiară își dorește însă ca Uniunea Europeană să fie mai agresivă față de guvernul Orban, care duce în Ungaria un regim anti-european și de cenzură.

Guvernul Orban a fost acuzat frecvent și că reduce la tăcere presa din țară, favorizând achiziţia presei independente de către oameni de afaceri simpatizanţi ai puterii. De-a lungul anilor, Viktor Orban, un pro-rus, şi-a format un cerc trainic de oligarhi, care beneficiază de contracte cu statul și care, totodată, sunt vizați în numeroase anchete de corupție.

Opinia ta contează. Comentează!