”Săptămâna imunizării”, anunțată de luni, a început de facto astăzi, la mijlocul săptămânii.
Social 27 octombrie 2021, 19:45 | 853

”Săptămâna imunizării”, anunțată de luni, a început de facto astăzi, la mijlocul săptămânii. Noua campanie prevede mai multe puncte mobile de vaccinare, dar puțini locuitori ai orașului știu unde să le caute. Campania de imunizare este una eșuată, consideră unii experți de la Chișinău.

ALA TOCARCIUC, expert în sănătate: "Este o reticență mare la vaccinare și încredere foarte mică în autorități. Nu se gestionează criza pandemică la nivelul așteptărilor, astfel că nivelul de încredere este foarte mic."

Autoritățile ar trebui să explice pe înțelesul tuturor oamenilor beneficiile vaccinurilor, afirmă experții.

ALA TOCARCIUC, expertă în sănătate: "Întrebarea mea este cât de accesibile ele sunt pentru publicul larg. Cum oamenii care nu au Facebook și nu accesează site-ul Ministerului Sănătății văd și accesează aceste informații?"

Ministerul Sănătății a anunțat că lansează Săptămâna Imunizării, dar niciun eveniment din cele programate nu a avut loc. Campania prevede crearea unor puncte de vaccinare suplimentare pentru pacienții din spitale, dar responsabilii de la Spitalul Republican ne-au spus că acest lucru nu s-a întâmplat. Totodată, ar urma să fie organizate puncte de vaccinare în centrele comerciale și în parcările unor rețele de supermarketuri. Însă lista acestora nu a fost publicată. Echipa noastră de filmare a mers la un centru comercial, unde, conform planului, vaccinarea ar urma să înceapă încă de luni.

La Centrul municipal de vaccinare am găsit doar câțiva oameni. Aceștia ne-au spus că nu au fost convinși că au nevoie de vaccin.

Alții au declarat că au decis să se vaccineze după ce au s-au informat din surse străine.

Duminică am pornit televizorul, am ascultat discursul lui Putin, am privit Euronews, am văzut ce se întâmplă în țările europene și am decis să mă vaccinez.

Medicii spun că într-o zi sunt vaccinați cel mult 200 de oameni.

CRISTINA BOCLINCĂ, medic-coordonator: "Cum veneau vara la vaccinare, așa vin și acum, în octombrie. Populația ar trebui să fie mai conștientă și să se adreseze mai multe persoane la vaccinare."

Mai mulți oameni merg la imunizare în troleibuzul special adaptat, care stă în stradă.

I-am întrebat pe responsabilii din cadrul Ministerului Sănătății de ce au lansat campania de informare abia la mijlocul săptămânii. Totul decurge conform planului, ne-a declarat secretarul de stat, Svetlana Nicolaescu.

SVETLANA NICOLAESCU, secretară de stat: "De astăzi noi avem și un ordin emis în acest sens. Referitor la amenajarea punctelor adiționale de imunizare, o parte au fost amenajate ieri, deși am planificat să începem de astăzi."

Mulți oameni, pe care i-am întâlnit în stradă, au aflat de la noi că în această săptămână au posibilități reale de vaccinare.

Autoritățile din sănătate și-au propus să imunizeze în această săptămână cel puțin 70 de mii de persoane. În acest sens, ar fi fost amenajate puncte de vaccinare suplimentare în 17 localități din Republica Moldova.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie