Circulația în regiunea transnistreană va fi restricționată până la 1 decembrie
Politic 24 septembrie 2020, 16:14 | 920

Circulația în regiunea transnistreană va fi restricționată până la 1 decembrie. Inițial, restricțiile au fost anunțate de șeful regimului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, apoi pretinsul legislativ le-a confirmat. Potrivit directorului de Program al Asociația Promo-LEX, odată cu prelungirea carantinei în stânga Nistrului sunt încălcate drepturile alegătorilor în contextul alegerilor prezidențiale din 1 noiembrie din Republica Moldova.

COMUNICAT DE PRESĂ: "Din păcate, chiar și cu eforturile noastre anterioare, se menține riscul răspândirii infecției de coronavirus. Doar ieri în republică au fost înregistrate 125 de noi cazuri de infectare. De aceea, propunem să menținem restricțiile care, în opinia noastră, au avut impact pozitiv. În funcție de evoluția situației, unele restricții vor fi ori reintroduse, ori ridicate."

sursa: vspmr.org

Se arată într-un comunicat al pretinsului legislativ de la Tiraspol. În cadrul unei întâlniri cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația din regiunea transnistreană.

COMUNICAT DE PRESĂ: "Încălcările drepturilor omului, care s-au întețit în ultimul timp în regiunea transnistreană, pe durata pandemiei Covid-19, sunt deosebit de alarmante."

sursa: gov.md

A subliniat vicepremierul Cristina Lesnic. Potrivit directorului de Program al Asociația Promo-LEX, odată cu prelungirea carantinei în regiunea transnistreană sunt încălcate drepturile alegătorilor din resprectiva regiune.

PAVEL POSTICA: "Asta înseamnă că alegătorii din regiunea transnistreană, care au drept de vot, nu vor avea posibilitate să se informeze liber și să participe liber la evenimentele electorale care vor fi organizate de concurenții electorali. Și invers - asta înseamnă că și concurenții electorali, candidații nu vor avea capacitatea și posibilitatea să-și desfășoare activitățile de informare, de agitație electorală în acest teritoriu."

În ceea ce privește situația în ziua scrutinului din 1 noiembrie.

PAVEL POSTICA: "Rămâne de văzut cum și în ce măsură va fi posibilă libertatea de circulație în ziua alegerilor. Eu cred că autoritățile constituționale trebuie să depună efort în așa fel încât să comunice cu administarția regiunii secesioniste și să stabilească un mecanism foarte clar, transparent de circulație pentru alegătorii care vor să vină să participe la acest scrutin."

Anterior, la mijlocul lunii septembrie, când Tiraspolul a prelungit prima dată restricțiile din cauza pandemiei, președintele Igor Dodon a spus că propunerea liderului transnistrean Vadim Krasnoselski de a institui carantina este ilegală.

Opinia ta contează. Comentează!