O întreprindere din Taraclia s-a pomenit deconectată de la rețeaua da gaze
Social 22 octombrie 2021, 17:51 | 2335

”Moldovagaz” a deconectat astăzi de la rețea fabrica de producere a teracotei din Taraclia. Motivul invocat este că întreprinderea a consumat în ultimele zile mai mult decât norma permisă. Drept reacție, muncitorii din Taraclia au ieșit în stradă, la o manifestație de protest. Oamenii, aproape 200 la număr, se tem că vor rămâne fără serviciu și, în consecință, fără salarii.

Tehnicienii de la Taraclia-Gaz susțin că fabrica din localitate a depășit norma de consum, de 8000 de metri cubi în 24 de ore. În replică, angajații întreprinderii spun că acest consum variază de la o zi la alta.

Oamenii susțin că nu au fost anunțați despre faptul că întreprinderea va fi deconectată de la rețea.

O altă problemă este că uzina va suferi pierderi mari, afirmă juristul fabricii din Taraclia.

Administrația întreprinderii din Taraclia ne-a comunicat că nu are datorii față de ”Moldovagaz” și că va contesta decizia de deconectare de le rețea. Dacă problema nu va fi rezolvată în timp util, administrația nu exclude că va organiza proteste la Chișinău.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie