Image-Description
Procurorii au pus sechestru pe bunuri de peste 650 de milioane de la Air Moldova, doar într-o săptămână
Social 3 octombrie 2019, 14:40 | 1399

Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracţionale a Centrului Național Anticorupție (CNA) şi Procuratura Anticorupţie (PA) au aplicat sechestru în valoare de circa 670 de milioane de lei pe bunuri care aparţin companiei "Air Moldova", pe parcursul acestei săptămâni.

Printre activele indisponibilizate sunt automobile, imobile, dar şi două aeronave, potrivit unui comunicat al CNA.

Acţiunile s-au desfăşurat în cadrul unui dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari la privatizarea „AIR Moldova".

Reprezentanții CNA au precizat că este vorba despre un șir de tranzacții fictive, care au condus la privatizarea companiei aeriene vizate.

Prin urmare, aplicarea sechestrului are ca scop evitarea riscurilor de înstrăinare a patrimoniului întreprinderii, afirmă procuroeii.

Recent, procurorii şi CNA au aplicat sechestru în valoare de 301,6 milioane de lei pe capitalul statutar al companiei "Air Moldova", iar în prezent valoarea totală a bunurilor indisponibilizate în acest dosar este de aproximativ un miliard de lei.

Potrivit CNA, activitatea economică a "Air Moldova" nu este afectată de acţiunile procesual-penale întreprinse pe dosar.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie