Câini morți aruncați în drum
Social 29 ianuarie 2020, 21:37 | 2300

Scandal de proportii la adapostul de animale fara stapan din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, care este sustinut financiar de cetateni germani. Asta dupa ce, la mijlocul acestei luni, in preajma institutiei au fost depistate cadavrele unor patrupezi. De toate acestea este invinuita fosta sefa a azilului Mariana Toderenciuc. Ea respinge insa acuzatiile si spune ca ingrijitorii de animale, adica fostii ei subalterni, i-au intins o cursa. Pe de alta parte, angajatii azilului respectiv au refuzat sa ne ofere explicatii, iar potrivit specialistilor Agentiei Nationale pentru Siguranta Alimentelor, cainii au murit pentru ca NU au fost hraniti.

La mijlocul acestei luni, pe rețelele de socializare au fost publicate imagini video, în care apăreau câțiva câini morți, aruncați la întâmplare.

Autoarea acestor imagini o acuza de toate acestea pe Mariana Toderenciuc, fosta șefă a adăpostului de animale din satul Beriozchi, raionul Anenii Noi.

Mariana Toderenciuc spune însă că acei câini nu au murit din cauza ei. Femeia mai susține că îngrijitorii de animale din centrul pe care l-a administrat i-au întins o cursă.

Cât despre câinele lăsat în mijlocul drumului, fosta administratoare spune că l-a luat de la un alt azil și l-a adus la cel din Beriozchi pentru sterilizare, dar patrupedul fugea deseori în sat.

Mariana Toderenciuc mai povestește că, atunci când a venit în funcție, animalele nu aveau de mâncare.

Femeia îi acuză pe îngrijitorii de animale de furt.

Îngrijitorii de animale de la adăpostul din satul Beriozchi au refuzat însă să discute cu echipa Jurnal TV.

Am insistat, dar fără succes.

Și actuala administratoare a azilului, Ludmila Pușcașu, a refuzat să discute cu noi. În acest caz s-a autosesizat Direcția pentru Siguranța Alimentelor din Anenii Noi, care a descoperit mai multe nereguli.

Reprezentanții ANSA ne-au mai spus că Ludmila Pușcașu a fost amendată cu 1.500 de lei. 

Opinia ta contează. Comentează!