Statele Unite "nu îl pot considera pe Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului”
Externe 24 septembrie 2020, 16:22 | 718

Statele Unite "nu îl pot considera pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului", a declarat ieri Departamentul de Stat american. Poliţia din Belarus a făcut uz de tunuri cu apă împotriva miilor de manifestanţi adunaţi ieri seara în centrul Minskului, după anunţul privind învestirea pentru un nou mandat a lui Aleksandr Lukaşenko. Poliţişti anti-revoltă cu cagule i-au arestat pe manifestanţi şi i-au dus în dube.

Manifestațiile au pornit ieri după învestirea neanunțată a lui Alexandr Lucașenko. Mai multe persoane au fost rănite când s-a tras cu tunurile cu apă, a relatat agenţia rusă de presă Interfax, preluată de Reuters. Ignorând apelurile de a renunţa la putere după 26 de ani, Lukaşenko a fost învestit miercuri pentru un al şaselea mandat în secret, după o victorie cu peste 80 la sută în scrutinul prezidenţial de la 9 august, despre care opoziţia susţine că a fost fraudat. "Noi nu te-am ales!", a fost unul dintre mesajele de pe pancartele agitate de protestatari.

Din punctul de vedere al opozanţilor şi media independente, această ceremonie, care trebuia să aibă loc înainte de 9 octombrie, a fost organizată în secret pentru a nu servi drept catalizator pentru o nouă mare manifestaţie.

Statele Unite "nu îl pot considera pe Aleksandr Lukaşenko ca preşedintele legitim ales al Belarusului", a declarat miercuri Departamentul de Stat american. "Alegerile de la 9 august nu au fost nici libere, nici corecte. Rezultatele anunţate au fost fraudate şi nu conferă nicio legitimitate", a afirmat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane într-o declaraţie remisă agenţiei France Presse.

Opinia ta contează. Comentează!