În scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu” se desfășoară un târg al apicultorilor din țară
Social 19 august 2020, 21:24 | 1038

Borcane cu miere și alte produse apicole delicioase își așteaptă cumpărătorii, până duminică, în scuarul Teatrului de Operă și Balet "Maria Bieșu" din Chișinău. Aici s-au adunat mai mulți apicultori din țară, pentru care anul acesta este unul dificil, cu o recoltă mai redusă față de anii trecuți. Chiar și așa, ei au adus la târg miere de câteva feluri și speră să vândă cât mai mult posibil.

Mila Tarlev a venit la târg din raionul Basarabeasca. Ea a îndrăgit apicultura datorită părinților săi, care au avut aceeași pasiune.

MILA TARLEV, apicultoare, locuitoare a satului Bașcalia, Basarabeasca: Miere de mai avem, miere de tei, polifloră.în comparație cu anii trecuți e mult mai slab anul acesta. Speranța e ca să putem realiza cât de cât. Cheltuielile sunt mari și nu le acoperim.

ILIE ZLATOV, apicultor, locuitor al satului Bașcalia, Basarabeasca: Prețurile ne-am străduit să le păstrăm de anul trecut.Singura miere de mai, de salcâm e foarte puțină, în unele locuri chiar deloc aici prețul un pic a crescut. Avem așa cocktail apicol, pe care îl facem polen proaspăt cu propolis, cu miere. Fagure avem de anul acesta, tot.

Toate au ajuns și pe timp de pandemie la doritorii de a gusta din produsele apicole.

Serghei Carasevici, din raionul Râșcani, ne-a spus că a vândut miere și la piață, când acest lucru a fost posibil, dar și el a avut de pierdut anul acesta.

Apicultorii au fost adunați la târg de către Constantin Cojocari.

CONSTANTIN COJOCARI, apicultor, organizatorul Târgului Mierii: Un an foarte greu.Începutul primăverii a fost rece, salcâm nu s-a scos, după s-a început seceta, tei iarăși.

Apicultorii se vor afla în scuarul Teatrului de Operă și Balet până duminică inclusiv.

Opinia ta contează. Comentează!