Profesorii cu elevii vor continua organizarea procesului educaţional la distanţă, prin utilizarea tehnologiilor informaţionale. Instituțiile de învățământ vor rămâne închise până pe 15 mai curent, atât cât va dura starea de urgență în Republica Moldova. Potrivit ordinului precedent, procesul educațional urma să fie reluat pe 31 martie. Ministerul Educației a aprobat și modul de continuare a procesului educațional în condiții de carantină, când prezența fizică a copiilor în sălile de clasă este restricționată.