Image-Description
Gheorghe Petic, DEZVĂLUIRI la Cabinetul din Umbră despre contrabanda cu țigări la hotarul moldo-român, sub paravanul PD-PSD
Politic 20 iulie 2018, 09:30 | 4476

Ofițerul în rezervă Gheorghe Petic a făcut aseară, la Cabinetul din Umbră, mai multe dezvăluiri despre modul în care funcționează schema de contrabandă cu cantități impunătoare de țigări la frontiera cu România.

„Este un flagel despre care toți vorbesc, doar că o fac în șoaptă. Cum e posibil? Schema e foarte simplă. Vine un partid la guvernare în RM, face o comisiune cu partidul care se află la guvernare în România. Indicațiile se dau de sus, se stabilesc grupările”, a declarat Gheorghe Petic. Fostul polițist de frontieră afirmă că țigările de contrabandă sunt importate prin regimul duty-free, iar apoi ajung ilegal în România.

„Nu vorbim de contrabanda mică, nu vorbim de o luntre cu țigări sau de cei care au luat o desagă în spate și s-au dus să facă un ban. E vorba de loturi foarte serioase care pleacă în România atât prin punctele vamale, cât și prin afara lor. Partidul precedent care a fost la guvernare a stabilit această schemă, dar se lucra cam haotic. Acum schemele au fost preluate de PD, le-a modernizat puțin și acum sub paravanul PD toate aceste scheme lucrează cu o avalanșă mai mare”, a declarat fostul polițist de frontieră.

Gheorghe Petic a făcut precizări cu privire la schimbările făcute de PD în aceste scheme.

„Până în 2014, când se reținea un lot de țigări în partea românească, apăreau mai multe mărci. Acum, și aici mă refer la un caz privind reținerea unui lot impunător de 570 de cutii de țigări în valoare de 6 milioane de lei. Toate au fost de aceeași marcă, care nu sunt produse în RM. Ele sunt produse în China. Întrebare este cum au ajuns în RM. Dacă au ajuns în RM, era predestinate pentru magazinele duty-free. Ele au ajuns ilegal în vamă, apoi au fost scoase prin afara punctului de trecere. Deci, vorbim de paravanul politic al acestor grupări”, a menționat ofițerul în rezervă.

„Cum este posibil? Toate capetele ghemului pleacă în politică. Nicio partidă mai mare de un microbuz nu pleacă în România fără acoperișul unui minister care are conexiune la PD. Din ceea ce cunosc, colegii din România vorbeau că la ei acest business negru este controlat de PSD. Este o schemă simplă”, a adăugat Gheorghe Petic.

Jurnalistul Val Butnaru l-a întrebat pe fostul polițist de frontieră cine sunt oamenii care protejează acest „business”.

„În 2015 mi s-a propus o funcție serioasă la Poliția de Frontieră. Am avut un contact cu persoane destul de influente care au vrut să mă vadă în funcție de conducere. I-am întrebat pentru ce le trebuiesc în această funcție. Cunosc capacitățile mele, dar nu despre asta este vorba. Mi s-a explicat că e nevoie de bani pentru campania electorală, iar una din sursele principale este contrabanda de țigări. Șpagari în epoleți sunt și în RM și în România”, a mai spus Gheorghe Petic.

Opinia ta contează. Comentează!