La fața locului salvatorii și muncitorii vor continua să efectueze lucrări de copertare a terenului pentru a evita reaprinderea focarelor. Tot astăzi, primarul Chișinăului Ion Ceban a spus că a solicitat Ministerului de Interne să înceapă o anchetă de serviciu, pentru a stabili care este cauza incendiului și cum s-a intervenit pentru stingerea flăcărilor.

ION CEBAN, primarul Chișinăului: Sunt câteva lucruri pe care le-am solicitat SPIA și Ministerului de Interne, nemijlocit ministrului, să desfăsoare o anchetă de serviciu cu privire la toate circumstanțele și etapele de intervenție. Care au fost acțiunile tuturor instituțiilor care trebuiau să fie implicate, începând de la Regia Autosalubritate și finalizând cu cei de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, la acțiunile de stingere a focului au participat 47 de pompieri și salvatori cu 7 autospeciale. În vederea localizării și lichidării complete a arderii au fost formate 3 sectoare de luptă cu focul, iar pompierii au refulat apă pentru potolirea arderii.