Apelul a fost făcut la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat. Din cei 14 studenți înscriși în listă, la ore sunt prezenți 12.

VLAD DUMITRAȘCU, student la Universitatea de Stat din Moldova: "- De la începutul pandemiei ai lipsit vreo zi? - Da. Au fost astfel de cazuri. A fost din motive de sănătate și din cauza că pe lângă universitate mai și lucrez. - Ai trișat vreodată. - Da. Au fost astfel de cazuri, dar nu de fiecare dată."

OLIVIA CUCOȘ, studentă la Universitatea de Stat din Moldova: "Motivul trișării a fost că eu am activat într-o instituție media și nu puteam fi prezentă la ore, respectiv, am mai trișat din când în când. Profesorii vor vedea acum."

Cel puțin aici, prezența la ore este bună, însă situația nu este la fel și la celelalte facultăți. Unii studenți chiulesc într-o veselie, profitând de pandemie.

OTILIA DANDARA, prorectorul Universității de Stat din Moldova: "Se pot întâmpla situații când studentul trișează, utilizând situația per ansamblu, pentru a-și rezolva alte probleme. Dar vă zic, acest COVID pune accent pe responsabilitate. Va avea parte de toate posibilitățile pe care le oferă universitatea doar cei care sunt foarte interesați ca să nu diminueze calitatea instruirilor. Vor avea de câștigat cei care vor mai interesați, mai motivați să facă lucrurile bine."

La Universitatea de Stat din Moldova învață peste zece mii de studenți. Potrivit Ministerul Educației, în toate universitățile din Republica Moldova sunt aproximativ 60 de mii.