Rectorii nou aleși al universităților USM și UTM spun că problema ar fi că Guvernul are acum puteri limitate
Social 22 ianuarie 2021, 19:34 | 1601

Un ordin oficial de numire în funcție a lui Igor Șarov, în calitate de rector al USM, și a lui Viorel Bostan, în calitate de rector al UTM, așa și nu a fost semnat de Ministerul Educației. Se întâmplă la mai bine de o lună de când cei doi au câștigat concursul. Rectorii așteaptă cu răbdare. Ei cred că Guvernul are acum puteri limitate, fiind unul în exercițiu. Noi am solicitat acum două săptămâni o explicație de la Ministerul Educației însă nici până azi nu am primit un răspuns.

Concursul pentru funcțiile de rector la cele două universități a avut loc la mijlocul lunii decembrie trecut. De atunci încoace, câștigătorii sunt în așteptarea unui ordin oficial, care le-ar permite să activeze plenar.

IGOR ȘAROV, rector nou ales al Universității de Stat din Moldova: "Conform legii, având în vedere caracterul interimar al guvernului de astăzi, ei nu pot semna aceste acte, după știința mea. Suntem în așteptarea deciziei care ar legifera votul comunității Universității de Stat din Moldova. În același timp vreau să spun că aștept cât mai degrabă să fie luată o decizie în acest sens pentru că planurile mele în calitate de rector sunt destul de mari și vrem să începem realizarea obiectivelor propuse în programul cu care am câștigat alegerile la universitate."

Și Viorel Bostan, rectorul ales al Universității Tehnice spune că deoarece Guvernul are puteri limitate, și funcția de rector este interimară, deocamdată.

VIOREL BOSTAN, rector interimar al Universității Tehnice a Moldovei: "Da, e semnat ordin prin care sunt numit în continuare rector interimar, am înțeles că din cauza că guvernul nu are atribuții depline nu poate fi confirmat ordinul de confirmare în funcție, cel puțin eu așa am înțeles. Așa am auzit explicația că fiind un guvern cu puteri limitate, interimar nu poate fi semnat ordinul de numire în funcția rectorului nou ales, de aceea imediat cum mi-a expirat mandatul pe 4 ianuarie a fost emis un nou ordin prin care am fost numit rector interimar până nu va fi confirmat rectorul nou ales care tot sunt eu."

Am apelat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în speranța că vom primi o explicație în acest sens. De atunci au trecut două săptămâni. Până la ora editării știrii, nu am primit niciun răspuns la solicitarea noastră, deși ni s-a promis în repetate rânduri.

Opinia ta contează. Comentează!