Formațiunea „Sluga poporului” a câștigat scrutinul parlamentar anticipat
Externe 22 iulie 2019, 17:32 | 1495

Partidul preşedintelui ucrainean Vladimir Zelenski a câştigat scrutinul parlamentar anticipat. După procesarea a peste 51 la sută din buletinele de vot, formațiunea „Sluga poporului” a acumulat aproape 43 la sută din voturi. În Rada de la Kiev au acces încă patru partide.

Așteptările specialiștilor au fost confirmate. Formațiunea lui Zelenski a ieșit învingătoare n acest scrutin parlamentar anticipat, cu cele mai multe voturi. „Blocul opoziţiei” se află pe locul doi, partidul fostului preşedinte Petro Poroşenko, „Solidaritatea europeană”, - pe locul trei, partidul fostului premier Iulia Timoşenko, „Patria”, ocupă locul patru, iar partidul prooccidental „Vocea”, al cunoscutului muzician Sveatoslav Vakarciuk, se află pe locul cinci. Restul formațiunilor nu au trecut pragul de 5 la sută. După anunțarea rezultatelor preliminare, Vladimir Zelenski le-a promis ucrainenilor sfârșitul războiului din estul țării și intensificarea luptei împotriva corupției.

Anterior, președintele Zelenski a declarat că o coaliție cu vechea putere nu este posibilă. Potrivit liderului de la Kiev, în funcția de premier al țării trebuie să ajungă un economist profesionist, fără trecut politic, care nu a condus anterior nici Parlamentul, nici Guvernul, și nu este liderul niciunui partid politic. Scrutinul parlamentar în Ucraina era programat iniţial pentru luna octombrie, dar alegerile anticipate au fost organizate după ce Vladimir Zelenski a dizolvat Parlamentul, pe 21 mai. 

Opinia ta contează. Comentează!