Moldindconbank susține parteneriatul “Moldova pentru educație”
Advertorial 25 aprilie 2024, 21:33 | 1105

Pe data de 25 aprilie, a fost lansat Parteneriatul Național „Moldova pentru Educație”, o inițiativă a Ministerului Educației și Cercetării, sub patronajul Președinției Republicii Moldova. Programul are scopul să evidențieze importanța educației și să consolideze societatea în jurul dezvoltării acestui domeniu strategic. Evenimentul a adunat oficiali, atât din Republica Moldova, cat și ambasadori și reprezentanți ai companiilor ce s-au aliniat proiectului, inclusiv reprezentanți din domeniul bancar.

Subiectul central al discuțiilor îl constituie rețeaua de școli model, care va include 35 de instituții de învățământ, beneficiind de investiții de până la 70 de milioane de euro, astfel ca acestea să corespundă standardelor în domeniu și să asigure educație de calitate tuturor copiilor. Moldindconbank, una dintre cele mai apreciate instituții bancare, aduce o contribuție considerabilă proiectului, prin donații financiare direcționate către restaurarea sălilor de sport din instituțiile de învățământ.

Moldindconbank, mereu alături.

Opinia ta contează. Comentează!