Incidentul a avut loc aseară, în jurul orei nouă. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Cristina Vicol, trei bărbați cu cagule pe cap, înarmați cu un pistol și un cuțit, au pătruns în locuința unei femei de 61 de ani, cerându-i banii și obiectele prețioase. Femeia și nepoata sa au început să strige, fiind auzite de către fratele stăpânei, un bărbat în vârstă de 54 de ani. Acesta a reușit să-l lovească pe unul dintre hoți, dar nu a putut să-i rețină. Membrii familiei nu au pățit nimic, dar au tras o sperietură zdravănă. Poliția investighează cazul. Făptașii nu au fost identificați, deocamdată.