Demisii la grădinița cu scandal
Social 12 noiembrie 2018, 22:07 | 1157

Educatoarea, dar și dădaca grupei din Grădinița nr. 185 din Chişinău, unde copiii au fost bruscați și insultați, au demisionat. Despre acest lucru a anunțat astăzi șefa Direcției generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu.

Aceasta nu a explicat de ce nimeni nu a luat măsuri cuvenite până acum. În același timp, Guțu a declarat că părinții insistă ca educatoarea să-și retragă cererea de demisie. O mamă a cărei fetiţă frecventează Grădinița nr. 185 din Chișinău a publicat o înregistrare audio, în care se aude cum angajaţi ai acestei instituţii preşcolare au un comportament inadecvat. Aceștia strigă la copii, iar pe unii i-ar lovi. Ministerul Educației a inițiat o anchetă în acest caz.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie