Jurnalul orei 17, 8 Septembrie
Jurnalul orei 17:00 9 septembrie 2022, 00:17 | 1085

Prezentat de Eugenia Apostu

Un șofer din Republica Moldova, aflat la volanul unei autocisterne, a provocat un grav accident rutier pe o șosea din județul Galați, România. Acesta a intrat cu vehiculul de mare tonaj într-un microbuz în care se aflau 15 persoane. Toți pasagerii au suferit traumatisme și au fost internați în spital.

Deputații au votat în lectura a doua modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2022. Potrivit proiectului, veniturile bugetului pentru anul curent se majorează cu 10%, în principal din contul creșterii impozitelor și taxelor, iar cheltuielile vor crește cu doar 4%. Parlamentul a aprobat în lectura a doua și proiectul de modificare a Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală. Astfel, salariile medicilor vor crește începând cu 1 octombrie cu 10%.

Scandal diplomatic. Albania a întrerupt relațiile diplomatice cu Iranul. Diplomații iranieni au la dispoziție 24 de ore pentru a părăsi țara. Premierul albanez Edi Rama a declarat că decizia a fost generată de un atac cibernetic din luna iulie a acestui an, pentru care Tirana a dat vina pe Iran. Iranul neagă acuzațiile. Potrivit lui Rama, scopul atacului a fost paralizarea serviciilor publice, de a fura e-mailuri guvernamentale și de a provoca haos în țară.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie