Marina Marohina a fost reținută după ce patru ani s-a ascuns de urmărire penală
Social 16 octombrie 2020, 20:21 | 2769

Fostul manager al Secției operațiuni bancare de la BC Moldinconbank, Marina Marohina, a fost reținută ieri pe Aeroportul Internațional Chișinău, după ce patru ani s-a ascuns de urmărire penală. Potrivit surselor noastre confidențiale, Marohina a fost implicată în denigrarea judecătoarei Svetlana Novac, dar și în scheme de spălare de bani, care ar fi fost gestionate de Veaceslav Platon.

Dosarul penal pe numele Marinei Marohina a fost pornit în aprilie 2013. Ea a fost învinuită că a perfectat un card bancar fals pe numele judecătoarei CSJ Svetlana Novac, a transferat pe el 300 de mii de euro din contul unei firme afiliate lui Veaceslav Platon, apoi a extras de pe card 290 de mii de dolari, perfectând facturi bancare că banii au fost ridicați de Svetlana Novac. Magistrata a aflat despre tranzacție când a fost invitată la Centrul Național Anticorupție pentru explicații și a fost informat și Consiliul Superior al Magistraturii. Ulterior, procurorii au constatat că este vorba de o înscenare. Potrivit acelorași surse, Marohina a fost dată în urmărire pentru că nu se prezenta să-i fie înaintată învinuirea. După ce a fost reținută, fosta funcționară a fost lăsată în libertate.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie