O șansă istorică pentru Moldova
Politic 15 decembrie 2023, 19:36 | 441

Decizia liderilor europeni de a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova este una istorică, iar cetățenii de aici vor beneficia de mai mult sprijin european și asistență financiară. Procesul propriu-zis de aderare ar putea să dureze până în anul 2030, dar ar putea și să depășească acest termen, dacă autoritățile nu vor accelera implementarea reformelor necesare. Opiniile au fost exprimate de mai mulți comentatori politici pentru Jurnal TV.

ION TĂBÂRȚĂ, comentator politic: "Este, fără a exagera, o decizie istorică pentru statul nostru. Șansele sunt foarte mari. Însă, aici, dacă să ne referim la durata procesului, avem doi factori principali și anume: voința clasei politice din Republica Moldova. Anume ca acest parcurs european să devină ireversibil. Al doilea moment, desigur dacă va exista voința politică, deja va fi în funcție de capacități. Șansa integrării statului nostru în Uniunea Europeană la sigur va fi una foarte mare. De fapt, va fi finalitatea logică a acestui proces de negocieri și anume integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană."

Analistul politic Victor Ciobanu a declarat că urmează negocierile cu statele membre ale Uniunii Europene privind toate capitolele de aderare.

VICTOR CIOBANU, comentator politic: "Deci, noi, în acest pachet cu Ucraina, am avansat foarte repede. Și iată că suntem deja în stadiul negocierilor directe, ceea ce în sine înseamnă că de acum în colo începe lucrul cel mai greu. Perioada de bifare a planurilor pe care le-a impus Uniunea Europeană se încheie aici. În continuare, avem 33 de capitole de negociat cu fiecare din cele 27 de țări participante a Uniunii Europene."

Anatol Țăranu a menționat eforturile autorităților de la Chișinău privind asigurarea parcursului european.

ANATOL ȚĂRANU, comentator politic: "Începerea negocierilor înseamnă inclusiv și dependențe practice pe care le va obține Republica Moldova. Asta înseamnă o deschidere mai largă către fondurile europene de susținere. În același timp, această decizie a Consiliului European vorbește despre ceea că guvernarea actuală de la Chișinău a înregistrat încă un succes politic remarcabil."

Potrivit comentatorilor politici, apropierea Republicii Moldova de aderarea la Uniunea Europeană este și o desprindere de influența Federației Ruse, care s-a opus constant aspirațiilor europene ale țării noastre.

Opinia ta contează. Comentează!