Regele Charles al III-lea a făcut astăzi istorie în Parlamentul Germaniei, fiind primul monarh care a avut un discurs în Bundestag
Externe 30 martie 2023, 20:33 | 419

Regele Charles al III-lea a făcut astăzi istorie în Parlamentul Germaniei, fiind primul monarh care a avut un discurs în Bundestag. El a vorbit în limba germană, iar deputații l-au aplaudat îndelung. Monarhul britanic s-a referit la prietenia dintre cele două țări, dar și la războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, subliniind cât este de importantă unitatea în sprijinirea Kievului. Este a doua zi din cadrul primei vizite în străinătate întreprinse de regele Regatului Unit.

De dimineață, regele Charles al III-lea a avut o întrevedere cu șeful Guvernului de la Berlin, Olaf Scholz. După discuție, monarhul împreună cu regina consoartă au mers într-o piață din Berlin.

A urmat discursul în cadrul Parlamentului german. Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla au fost însoţiţi în Bundestag de preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier şi cancelarul german, Olaf Scholz. Adresându-se Bundestagului în germană, regele Charles a subliniat că este o onoare să fie acolo și a vorbit despre legăturile istorice dintre Marea Britanie și Germania. S-a referit și la faptul că flagelul războiului a revenit în Europa.

CHARLES AL III-LEA, regele Marii Britanii: "Războiul de agresiune împotriva Ucrainei a provocat cea mai inimaginabilă suferință atâtor oameni nevinovați. Nenumărate vieți au fost distruse. Libertatea și demnitatea umană au fost călcate în picioare în cel mai brutal mod. Securitatea Europei a fost amenințată, precum și valorile noastre democratice."

"Însă lumea nu a stat deoparte fără a face nimic", a adăugat suveranul britanic, subliniind rolul asumat de ţara sa şi de Germania în sprijinul pentru Kiev în fața invaziei Moscovei.

CHARLES AL III-LEA, regele Marii Britanii: "Suntem profund șocați de distrugerile teribile din Ucraina, dar putem fi încurajați de unitatea noastră atunci când vine vorba de a apăra Ucraina, pacea și libertatea. Germania și Marea Britanie și-au asumat rolul important de lideri în calitate de cei mai mari doi donatori ai Ucrainei. Am luat decizii care anterior erau de neimaginat."

Apoi, regele Marii Britanii a mers la un centru de refugiați ucraineni, unde a stat de vorbă cu oamenii.

Aseară, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a oferit un dineu în onoarea regelui Charles al III-lea. Printre cei prezenți s-au numărat demnitari din Germania și Marea Britanie, inclusiv fostul cancelar Angela Merkel și secretarul britanic de externe James Cleverly. Regele a lăudat legăturile dintre cele două state.

FRANK-WALTER STEINMEIER, președintele Germaniei: "Pe 29 martie 2017, Marea Britanie și-a început procesul de ieșire din Uniunea Europeană. Astăzi, exact șase ani mai târziu, întoarcem pagina și începem un capitol nou. Prietenia noastră este importantă și este puternică."

CHARLES AL III-LEA, regele Marii Britanii: "De-a lungul tuturor acestor ani, și în atât de multe feluri, eu am resimțit căldura prieteniei dintre națiunile noastre și vitalitatea parteneriatului nostru în nenumărate domenii. Domnule președinte, a fost o prietenie ce a contat enorm pentru mama mea, regretata regină care ținea profund la legătura dintre țările noastre."

Monarhul britanic a vorbit parțial și în limba germană, făcând glume.

CHARLES AL III-LEA, regele Marii Britanii: "Este minunat să fiu într-o companie atât de mare și este drăguț din partea voastră că nu m-ați lăsat singur cu o cină pentru o singură persoană."

Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, este în prima sa călătorie în străinătate de când a devenit rege. El și Camilla, regina consoartă, se află într-o vizită de trei zile în Germania. Ieri, sute de oameni și șeful statului german au întâmpinat cuplul la emblematica Poartă Brandenburg din Berlin. Mâine va urma o oprire la Hamburg, al doilea oraş ca mărime al Germaniei. Menționăm că, inițial, cuplul britanic ar fi trebuit să ajungă mai întâi în Franţa, înaintea vizitei din Germania, însă călătoria lor la Paris a fost anulată din cauza protestelor sociale față de reforma pensiilor adoptată de Guvernul francez.

Opinia ta contează. Comentează!