Mauro Icardi ar putea fi marele pariu al lui Florentino Perez pentru 2019. Căpitanul lui Inter Milano este de mai mult timp un obiectiv al madrilenilor şi, conform sursei citat, boardul Realului e gata să pună la bătaie 120 de milioane de euro pentru transfer. Icardi ar trebui să îi ia locul lui Benzema în primul "11", cel mai probabil francezul urmând a pleca la finalul acestei stagiuni. Argentinianul mai are contract cu nerazzurrii până în 2021, însă există discuţii pentru prelungirea înţelegerii. Inter vrea să fie sigură că-şi păstrează cel mai important jucător şi e pregătit să-i ofere un salariu mai mare, pentru a nu fi tentat să se transfere.