Candu a declarat că moțiunea de cenzură a fost semnată ”de majoritatea membrilor PD, care sunt în țară”. De partea cealaltă, premierul Maia Sandu a declarat într-o emisiune TV că ”moțiunea de cenzură inițiată de PD ar avea legătură cu faptul că tot astăzi a fost prezentat raportul privind frauda bancară, în plenul Parlamentului”. De aceeași părere sunt și deputații din actuala majoritate parlamentară.

Proiectul moțiuni de cenzură împotriva Guvernului urmează să ajungă pe masa Biroului Permanent al Parlamentului, iar ulterior să fie inclus pe agenda legislativului.