Prioritățile noului ministru MAI
Social 20 iulie 2023, 15:52 | 477

Salarii mai mari pentru polițiști, creșterea încrederii cetățenilor în structura de forță și implicarea în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Acestea sunt prioritățile noului ministru de Interne, Adrian Efros, în mandatul pe care l-a obținut recent. Combaterea corupției va fi amplificată, a promis Adrian Efros.

ADRAIN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "Am zero toleranță față de corupție. Sunt inamicul corupției sistemice și a oricăror cazuri izolate. Vă asigur că operațiunile de prevenire și combatere a corupției vor dispune de resursele necesare pentru aflarea adevărului și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate."

Potrivit noului ministru de Interne, toți subalternii săi vor fi ghidați de trei principii: ordine, disciplină și coordonare. Ministrul a anunțat și o creștere salarială a polițiștilor, și a dat asigurări că vor fi evaluate toate resursele interne disponibile, iar ulterior va prezenta un plan concret de acțiuni.

ADRAIN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "Cu siguranță, cerințele față de angajatul MAI trebuie echilibrate cu un pachet social adecvat și un ghid transparent, care să-i asigure predictibilitatea în carieră."

Solicitat să comenteze comportamentul poliției în ziua de 30 iunie, pe Aeroportul Chișinău, când un cetățean străin a ucis doi ofițeri, și dacă vor urma demisii, Efros a declarat că toate deciziile vor fi luate după finalizarea anchetei.

ADRAIN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "Ancheta se află în desfășurare. Termenul de prezentare a raportului este de 31 iulie. În baza anchetei respective vom analiza toate aspectele și vom determina implicarea fiecărui angajat, fie că e de la nivelul de conducere sau executiv, după asta vom lua deciziile."

Adrian Efros a preluat șefia Ministerului de Interne la trei zile după ce prim-ministrul Dorin Recean a anunțat despre demisia Anei Revenco.

Colonelul Adrian Efros a fost șef al Centrului unic de gestionare a crizei din Republica Moldova, creat după ce Rusia a atacat Ucraina. Adrian Efros este genist și pacificator. A fost comandantul batalionului de Geniu și al celui de-al cincilea contingent KFOR, care a fost și în Kosovo.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie