Brașov vrea să fie capitală verde
Externe 18 aprilie 2024, 20:06 | 435

Brașovul își propune să devină „Capitala verde a României și a Europei”. „Brașovul este obligat să continue toate proiectele, care îl transformă într-un oraș prietenos cu mediul și preocupat de protejarea valorosului său patrimoniu natural”, anunță autoritățile locale. Obținerea titlului „capitală verde” implică regândirea mobilității, promovarea transportului public și a mijloacelor alternative, a subliniat într-un interviu pentru postul nostru de televiziune Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

ALLEN COLIBAN, primarul municipiului Brașov: "Avem un plan pentru independență energetică, ne construim propriul parc solar de 20 de megawați care va acoperi 90 la sută din necesarul de consum public al orașului. Avem un plan amplu de amenajări de noi parcuri. De extinderea infrastructurii pentru bicicliști până la 105 kilometri de piste până în 2035."

Brașovul este remarcabil prin eforturile sale privind protejarea mediului înconjurător. În drumul spre obținerea titlului de „Capitală Verde a României și a Europei”, orașul continuă să facă pași concreți în direcția unei comunități mai verzi și mai sustenabile.

ALLEN COLIBAN, primarul municipiului Brașov: "Succesul Brașovului nu poate fi separat de apartenența Uniunea Europeană. Pe de altă parte, succesul Brașovului de-a lungul istoriei s-a bazat pe felul în care comunitatea a acționat împreună. Avem o comunitate cu legături foarte puternice care în vremuri medievale se ridica să își apere cetatea. Acum, comunitatea aceasta este activă, care este parte din direcția de dezvoltare."

Primăria municipiului Brașov utilizează fonduri nerambursabile și gestionează eficient resursele din bugetul local.

ALLEN COLIBAN, primarul municipiului Brașov: "Am fost printre primele orașe care au semnat acel angajament „Fit for 55” de reducere cu 55 la sută a emisiilor de carbon până în 2030. Și de neutralitate climatică și neutralitate a emisiilor de carbon până în 2050. Avem totodată specialiști, cu care am elaborat un plan amplu de măsuri peste o sută de proiecte care ne ajută să atingem aceste ținte."

În general, orice oraș se dezvoltă și datorită unei relații cât se poate de armonioase între cetățeni și administrație, a concluzionat Allen Coliban.

ALLEN COLIBAN, primarul municipiului Brașov: "Ce cred că e important și funcționează pentru noi felul în care reconstruim relația dintre cetățeni și administrație, felul în care îi implicăm. Există dezbateri publice pe toate proiectele importante. Există foarte mult dialog cu cetățenii și totodată o comunicare pe toate canalele folosite de cetățeni."

Potrivit lui Allen Coliban, orice stat care este nou membru și care are o diferență între veniturile față de media Uniunii Europene este un beneficiar net. Și este o oportunitatea fantastică de a construi pe banii Uniunii Europene și a ajunge la un nivel de trai similar cu țările din vest.

Opinia ta contează. Comentează!