Chișinău Arena a găzduit, în acest weekend, primele două spectacole pe gheață pentru întreaga familie
Social 9 octombrie 2023, 20:25 | 1078

În premieră pentru Republica Moldova, Chișinău Arena a găzduit, în acest weekend, primele două spectacole pe gheață pentru întreaga familie. „Spărgătorul de nuci” și „Alice în Țara Minunilor” i-au uimit deopotrivă pe copii și pe păriniți. Numerele muzicale îmbinate cu acrobații aeriene și efecte vizuale performante au oferit o experiență de neuitat, spun spectatorii.

Părinții, care au venit la spectacol, spun că și-au amintit de copilărie și speră că la Chișinău vor fi organizate mai multe show-uri pe gheață.

Organizatorii spun că și-au dorit să aducă ceva nou pentru spectatorii din Republica Moldova.

DAN SURUCEANU, directorul executiv al Chișinău Arena: "În prima zi sunt vândute peste 70 la sută. Organizatorii au decis să aducă aceste spectacole în premieră, unde ele sunt în repertoriul artiștilor. Să mizăm că este un spectacol de probă și sperăm să mai vină la noi astfel de evenimente."

Spectacolul a fost pus în scenă de o trupă internațională, formată din 29 de artiști din Serbia, Bulgaria și Ucraina. Organizatorii își propun ca în această iarnă să bucure copiii și părinții cu un nou show pe gheață.

Opinia ta contează. Comentează!