Savanţi moldoveni premiaţi la Geneva
IT şi Ştiinţă 22 aprilie 2019, 20:16 | 3965

Cercetătorii din Republica Moldova au obținut șapte medalii la ediția din acest an a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva, Elveția. Două dintre medalii sunt de aur, patru - de argint şi una - de bronz, se arată într-un comunicat emis de Academia de Ştiinţe a Moldovei. Grupul de savanți moldoveni a fost condus de către academicianul Aurelian Gulea.

Potrivit unui comunicat de presă al Academiei de Științe a Moldovei, la cea de-a 47-a ediție a Salonului Internațional de Invenții de la Geneva au participat peste 1.200 de cercetători din 42 de țări ale lumii. La eveniment a fost prezent şi un grup de cercetători din Republica Moldova. La standul ţării noastre au fost expuse cele șapte invenții semnate de oamenii de ştiinţă locali, axate în special pe probleme din medicină, agricultură, mediul ambiant şi chimie. Iar juriul, constituit din 85 de experți internaționali, au acordat savanților moldoveni două medalii de aur, patru de argint și una de bronz. Cu o medalie de aur a fost distins un grup de cercetători, coordonat de academicianul Ion Toderaș, care a prezentat tehnologii inovative de deparazitare a faunei de vânătoare. Pentru aceeași lucrare, echipei conduse de Ion Toderaș i-a fost oferită medalia de excelență a Ministerului Cercetării și Inovării din România. A doua medalie de aur a Salonului de Invenţii de la Geneva a fost acordată unei echipe de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, condusă de Aurelian Gulea, care a colaborat cu Universitatea din Versailles, Franța. Celelalte premii au fost oferite pentru lucrări privind diagnostica preventivă în cazul copiilor care suferă de boli auditive, inovaţii în domeniul antibioticelor şi a altor preparate medicale. Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva este cel mai prestigios eveniment mondial de acest gen.

Opinia ta contează. Comentează!