Un astfel de proiect era binevenit pentru R. Moldova, asigura accesul direct la comerțul international, precum și importarea unor resurse petroliere pe căi alternative.

Astfel în 1999, în schimbul cedării unei porțiuni de drum contestat în partea de Est a țării Ucrainei, R. Moldova a primit o fâșie de teren lângă localitatea Giurgiulești cu o ieșire la Dunăre de 450 de metri, pe teritoriul căreia s-a decis pornirea construcției unui Terminal Petrolier.

Pentru a pune în practică inițiativa, Guvernul a contractat de la BERD un credit de 25,5 mln dolari. După 10 ani de la inițierea proiectului, însă, au fost realizate doar 30% din activitățile preconizate. În 2004, noua guvernarea comunistă a reanimat proiectul, încheind un contract de concesiune pe 99 ani cu 3 companii din Azerbaidjan - Azpetrol, Azertrans şi Azpetrol Rafinery – subsidiare ale unei companii gigant din Baku, în schimbul unor investiții de 250 mln dolari.

Pe lângă investiția promisă, azerii urmau să stingă și datoria RM față de BERD, dar și să construiască un terminal petrolier, așa cum prevedea proiectul inițial.