Sute de oameni au venit ieri în fața sediului Președinției, pentru a marca demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE
Social 18 decembrie 2023, 15:32 | 503

Sute de oameni au venit ieri în fața sediului Președinției, pentru a marca printr-o manifestație organizată demararea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Cetățenii spun că această decizie este una așteptată și chiar dacă mai e mult de muncit pentru a atinge scopul, oamenii de aici merită să ajungă în lumea țărilor civilizate. Evenimentul a fost unul plin de emoții.

Tinerii cred că aderarea la Uniunea Europeană le va oferi un viitor mai bun aici, acasă.

În fața cetățenilor au ieșit președintele Maia Sandu și ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks.

MAIA SANDU , președintele Republicii Moldova: "În ultimii trei ani cred că am făcut mai mulți pași hotărâți pe calea integrării europene decât în ultimii 30 de ani. Dar ușa către Uniunea Europeană ne-a fost deschisă datorită efortului, muncii tuturor oamenilor de bună-credință din această țară, a celor care au luptat pentru libertatea și independența Republicii Moldova, a celor care au luptat în stradă și la vot."

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău: "Dragi prieteni, deosebirea de acum doi ani, vedem că visul european al Republicii Moldova este o realitate care prinde tot mai mult contur. Moldova este Europa. Europa este Moldova."

Opinia ta contează. Comentează!